Acasă » Știri » Angajații spitalelor din Capitală vor fi dați afară dacă discută cu jurnaliștii

Angajații spitalelor din Capitală vor fi dați afară dacă discută cu jurnaliștii

De: Elena Nistor 08/01/2020 | 17:29
Angajații spitalelor din Capitală vor fi dați afară dacă discută cu jurnaliștii
Angajații spitalelor din Capitală vor fi dați afară dacă discută cu jurnaliștii

Angajații din subordinea ASSMB, între care se numără și medicii din cele 19 spitale din Capitală, nu vor avea voie să discute cu jurnaliștii, cu excepția purtătorilor de cuvânt, care vor informa conducerea cu privire la informațiile solicitate de presă. Măsura este inclusă în regulamentul ASSMB.

„În situația în care vreun salariat este contactat de către jurnaliști/ziariști, acesta îi va îndruma către purtătorul de cuvânt desemnat, care va informa conducerea ASSMB cu privire la informațiile solicitate. Salariații nu vor furniza reprezentanților presei informații privind ASSMB sau în numele acesteia, cu excepția cazului în care au fost abilitați expres, în scris, în acest sens. Nerespectarea acestei reguli constituie abatere disciplinară și se va sancționa conform prevederilor prezentului Regulament Intern”, se arată în articolul 61 al Regulamentului intern transmis Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) unităților în luna decembrie 2019.

Potrivit aceluiași document, sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica ASSMB sunt: avertisment scris; retrogradarea din funcție cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile; reducerea salatriului pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; reducerea salariului de bază și/sau după caz, a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

ASSMB are în subordine 19 spitale din Capitală, între care și Spitalul „Victor Babeș”, Spitalul „Cantacuzino”, Colentina, Colțea sau Malaxa.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Bancul zilei | „Bulă, ai încredere totală în mine, nu?!”
Bancul zilei | „Bulă, ai încredere totală în mine, nu?!”
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în România! Cum a apărut pe stadion la marea petrecere a echipei
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea de sănătate a marelui actor
“Sunt viu”. Mesajul transmis de Florin Piersic de pe patul de spital. Care este starea...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură...
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la  7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu deţine pe nimeni!
Lavinia Pîrva, după anunţul divorţului la 7 ani de căsnicie cu Ştefan Bănică: Nimeni nu...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
OBLIGATORIU pentru românii care au câini sau pisici. Ce trebuie să facă neapărat
Legea pensiilor. Modelul de recalculare
Legea pensiilor. Modelul de recalculare
PLECARE importantă de la PRO TV. Un nume celebru a ales să părăsească postul de televiziune pentru a merge la concurență
PLECARE importantă de la PRO TV. Un nume celebru a ales să părăsească postul de...
Fosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil de frumoasă!”
Fosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil...
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Cum comentează Mihai Trăistariu și Dan Negru finala Eurovision 2024:
Cum comentează Mihai Trăistariu și Dan Negru finala Eurovision 2024: "N-ai nicio treabă cu Eurovisionul”
Teo Trandafir, despre momentul în care a fost la un pas să își piardă viața. Greșeala uriașă care o putea ucide
Teo Trandafir, despre momentul în care a fost la un pas să își piardă viața....
A fost interzis consumul de alcool pe plajă. Se întâmplă în două stațiuni iubite de români
A fost interzis consumul de alcool pe plajă. Se întâmplă în două stațiuni iubite de...
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai dacă lași mașina acasă
Orașul din Europa care te plătește ca să mergi cu bicicleta. Banii îi primești numai...
×